Roşise, prinsă parcă de-un tremur
E viață roșu. E iubire și mânie,
Ce tulbură orice împărăţie.
Mă-ntorc în mine. Mă cutremur…
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Răsfrângeri tandre în amurg
Îmi scap-un scâncet şi lacrimile curg…
Prefațând apusurile roşii
Cu mantii roșii, înfiorare şi inimile-n toi
Umanităţi edenice îşi fabrică un vis.
Ca şi-n război, orice este permis.
Pricepi că-i tot iubirea, cu flăcările ei.
Apoi , cu fruntea-n jos, roşind,
Se simte vinovată , se apără, se-acuză,
Și pasiunea, iluzia cu rîvnă o urmează.
Apoi decepţia căindu-se, asculți grăind.
Nu mai aștept nimic, decât dreptul la fericire!
Din huma înroşită de sânge şi de moarte
Virtuţile omului simplu sunt afirmate:
-Te naşti, iubeşti şi mori tot din iubire!
Când noaptea tace-atât de mult şi greu
Invoc Divinitatea, şi cerul, şi toți sfinţii,
Punând păcatul greu în flacăra dorinții
Parcă aud că plânge Dumnezeu.
Simt foc în vene și-n lacrimi pasiunea îmi învălui
Pierdut-am tot dar mi-a rămas iubirea.
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Căci de durerea mea, nu-i pasă nimănui.