Înțelegând ce e etern,
am înțeles pe Dumnezeu.
Cu gândul mărginit și tern
este ușor să fii ateu.
Când ceasul ultim va suna
un ceas ce sună tot mereu,
Un fulger mă va fulgera
Și-un Dumnezeu voi fi și eu.
N-am să devin un Prometeteu
Sau și mai rău un biet Anteu
Am să devin încă un zeu.
Un șef de zei în Empireu.
Când lucrul se va întâmpla,
Așa zicând instantaneu,
Alt firmament voi contempla
Fără potop, și fără curcubeu.
N-am să mai văd acest decor,
Acest decor de mucava
Și nici atâția corbi în cor
Nici forfota de agora
N-o să mai știu de cei ce mor,
De cei ce uneltesc ceva,
În al stihiilor sobor
Voi fi și eu un „cineva”
N-o să mai știu de rău de dor,
De ce a fost și-o să mai fie
De ce e timpul trecător
De ce e omul pușlama.
Plecând astfel ca voiajor
Plecarea nu-mi voi motiva
Că n-a fost cine să-mi dea zor
Să dau vreo „mită” cuiva.
„Mită” n-am dat, nu m-am plecat,
Nu mi-a plăcut să mă-nconvoi
Nu m-a durut, m-a amuzat
Al umilințelor convoi.
Dar tot am dat, am dăruit
Oriunde am văzut nevoi
Amarnic dar și gratuit
Acolo unde n-au fost doi.
De nimeni n-am fost remarcat
Nici ca incult, nici ca savant,
Atâta timp cât eu am stat
Pe-acest tărâm petrecător.