În nopți de stâncă,
Schelete de idei se nasc
O, maiestoasă noapte!
Cortină neagră înstelată
Trufășă ești când ziua pleacă
Și eu, poetul de la sfera lunii
Eu care-n miez de noapte
Mă inspir cu tine ,
Pe frunte-ați neagră,
Stelele-ți sunt stemă
Veșmântul tău e cerul
Lumina lunii scânteiază
Iar nori în rotocoale
Natura-ngenunchează
Cu lumi de stele încă nevăzute
Şi darnic, cerul mi-a menit
Iubită sunt de cer
Așa cum mi-am dorit
Nu ceru-i rău,
Noi cheltuim prea mult.