Insomnia mea
Îți amintești?
Făceam colier din cuvinte alene rostite
și îți decoram frăgezimea cărnii.
Ispită, născută pe pagini de carte,
Cutreieră-mă cu nesăbuita ta nepăsare,
Atinge-mi nervii îndelung osteniți
De preaplinul dorinței ascunse.
Dăruiește-mi clipa aceea,
Rostogolirea frenetică a trupurilor,
Rănind iarba grasă din ecologicul pat nupțial,
Biciuiește-mi mintea, rămasă la stadiul de larvă,
Cațără-te pe incomensurabila mea sete de tine.
De bine.
De tine.
Rănește-mă, aruncând vorbe în doi peri,
Strivește-mi lacrima,
Râzi și plângi,
Totuna,
Dă la o parte ultima stare absentă din sinele meu.
Pe urmă, adormi lângă insomnia mea
Și lasă-mă să-ți văd lacrima,
Transformându-se într-o picătură de rouă.
Cătălin Negoiță