mă-ndrept
către tine. e aproape trei.
calc alene.-asfaltul arde-n pașii mei.
șovăi. m-aș întoarce. nu mi-i la-ndemână
să-mi privesc în suflet pe-o așa căldură.
pașii mei
sfielnici se trezesc pe mare:
știu umbla pe valuri și mi-i de mirare,
fiindcă niciodată n-am lăsat pământul
să-mi fugă din talpă pe-unde-l duce vântul…
de-astă dată
însă toate-s alandala –
roșie-i ca macul, pe picior, sandala…
ba mai mult, de-o vreme, gândul, în derivă,
inimii nu-i spune că îi e-mpotrivă,
împărțindu-și
trupul, sângele din vene…
lideri carismatici, prinși ușor de lene,
care au impresia că știu despre lut
cum a prins și suflu… și dor de absolut!
iscălesc, în
grabă, pactul de minune
ei, specialiștii-n tainele din lume,
și mă pun-naintea faptului-mplinit:
dragostea îmi prinde gust de infinit!…
am ajuns. se-oprește timpu-n ceas la trei.
simt cum cu privirea sufletul mi-l bei,
să-ți țină de sete pentr-o vară-ntreagă,
care-aduce a bitter – e ușor amară!…