Era un timp…
Începutul
îți spui
e totdeauna colorat
Eram pe atunci prieten cu lumina
Prieteni buni
Mergeam împreună la cules
dimineți
la cules raze de soare
Tu îmi prindeai
în gând
o cunună de aur
scânteia în părul meu albastru
La amiază
eu alergam după iluzii
cu mâna stângă îmi țineam cununa
cu mâna dreaptă culegeam spicele verii
Căldura miezului cocea dorințele
Tu aveai nebunia
valului îmbrățișând malul
încăpâțânarea stâncii în bătaia
tuturor
vânturilor
Eu învățam cu tine
încrederea
statornicia
pasul neclătinat
fața nevăzută a lucrurilor
Era un timp!
Era…
O stradă
… străzi care duc din azi înspre ieri.
(Ștefan Baciu)
Strada pe care merg
întârzie să-mi spună cum o cheamă
Nu mai știe/ nu-și amintește numele
O umbră se prelinge pe ziduri
îmi urmează pașii
ascunsă între crăpăturile caselor
intrată în sevă de copaci
ajutându-i să se cocoșeze de vreme
Pe asfaltul lustruit de ani și iluzii
întâlnirile sparg liniștea
vin dinspre ieri
tot mai puține se îndreaptă spre mâine
Strada pe care trec
mult prea repede
mult prea întoarsă spre înlăuntru
nu vrea să spună cum o cheamă
graba mea îi închide frumusețea
Fiecare oră sădită pe trotuarul rulant
cărți de joc fără noroc
monede strălucind fals în zile cu soare
ruginesc în toamna jilavă
las în urmă ferestre gătite de nuntă
uși îndoliate ocolesc
cu fiecare pas
văd cum crește iarba
cum cad frunzele
cum atotputernicul alb
acoperă zile, cuvinte, file …
La ce bun să mai poarte un nume?
Toamna
„Prin frunze moarte seara-și taie drum”
Vintilă Horia
Cum rupe Toamna-ncet, petală cu petală
din trupul meu ce ne-nțelept
clamase veșnicia,
cum Toamna ia în stăpânire glia
și șterge amintirea de vestală,
Cum seara-și taie drum ușor spre noapte
și-ntunecă începutul și tăria!
Trecere
Sub pana mea curge un fluviu.
Curg anii.
Îi adun cu grijă
punte albă peste zilele încuiate-n neant
prăbușite în hău
fără capăt
Palidă rază
amintirea desparte
în felii
ore închise între ziduri de timp
bătute de vântul de toamnă.
Vorbe fără întoarceri
se amestecă în întunericul greu
Din umbră, din tăcere
Începutul curge spre vărsare.
Aud cum crește crivățul din Nord
Calea se umple de povară grea
Noaptea din mine e tot mai rea
Spre apus Lumina se stinge
Cum a căzut Noaptea la mine-n odaie?!
Fără titlu
Zilele cu inima cât un mac
Cu lumina tot mai în penummbră
Le aud bătăile
Le percep amurgul
Sufletul zilelor destramat în palid ecou
Abur însângerat ca un țipăt în agonie
Trece pe lume umbra
Uriașul cuprinde cu brațele-i zarea
Șterge ultima rază de încredere
Cu sârg
Cu pricepere
Cu spornică răbdare
Eu doar aștept…