Un adevăr din gânduri mă apasă,
V-aduc aminte, ceea ce știați:
Ea, Poezia, nu a stat la masă
Cu cei puternici și cu cei bogați,
N-a suferit pe îmbuibați deloc,
Nici luxurile oarbe din palate,
Ea-ntotdeauna și-a găsit un loc
În case mici, cu pragurile înalte!
Parc’o aud șoptind: aici mi-e bine,
Când stăm de vorbă până către zori
În bojdeuca mea, atunci când vine,
Și sufletul se umple de fiori.
Cu ea în brațe-n viață nu-i târziu,
Din tot ce am, e singura merinde
Și-așa se lasă-n voie să o scriu
C-o dragoste ce n-o mai pot cuprinde…
Nicolae Nicoară-Horia