„Și aceasta v-o spun, fraților:
Că vremea s-a scurtat de acum…”
1 Corinteni 7, 29
Se scurtează timpul, după cum v-am spus
Ziua nu mai are orele avute,
Se scurtează Calea înspre Cel de Sus,
Cât o fi să fie, Bunul să ne-ajute!
Se scurtează noaptea, tot mai obosiți
Ne trezim din somnul gândurilor oarbe,
Știu că fiecare dintre voi simțiți
Dinspre azi, spre mâine, grija cum vă soarbe…
Clipa lepădată amiroase-a scrum,
Cel de lângă mine are chip de Nero
Și Poemul parcă e mai scurt de-acum,
Se scurtează Vremea, cât de-aproape-i zero!
Nicolae Nicoară-Horia