Manzala Maria – Poezii

Odihnă Pe câmpul necoptmă odihnesc.Cum seara vinecrengile îmi străpung zidurile,sfărâmând oasele,căutând rădăcinile.Cu frunze tunate în verdeşterg întunericul de pe ochiulcare vegheazăcoacerea câmpului.Frunzele se leagănă,rădăcinile şerpuiescurcând către adâncurile vieţiiprecum unda de râu.Aud ca niciodatămişcarea luminiipunând cingătoarebobului de grâu.Mă odihnescŞi câmpul meu coptMă înveleşte cu vise. Destin Au aflat despre poemele meles-au bucurat,mă urmează.Încântaţi de jocul meu de cuvintemă joacă,mă cântă.Au gustat simfonia mea de rime,s-au săturat,n-au mai flămânzit.Poezia mea e a ta, nu-mi aparţine,mă cautăvoi fi prezentă!De aceea îmbrac poemeleCu dorurile şi şoaptele melela mare festin,voi fi doar atât, un destin! Pe  prispă De pe prispa bunicii, la valeSe aude cu unduiri vocaleO rugăciune clarăSub poala înstelată de seară.Din inima timpului străvechiSosesc calde şoptiri în urechiCaut enigma rătăcitelor iubiriEcoul ce nunteşte în noapteSortite împliniri.Şi ca după un plan cerescPe rochiţa albastră, stele se ivesceu în poalele bunicii visezCum flori de mai, în livezi, pictez.Albinuţe, zumzet şi bucurii,Se unesc ca într-o horă de copiiŞi pe prispa bunicii în noapteAud albinuţe, cântece şi şoapteSe unduiesc într-o rugă clarăPe prispa bunicii, seară de seară. Poezie Storc din versuri albepicuri aromate pentru salbe.chiar parfumate sucuriadun din vechişi răzleţite ruguri,căci la marele festinaşezate-n ceruri,poate de destin,suna-vor în clinchetlicăriri cristalineîndulcite-n noaptecu litere aldine,venite în dar,în zorii omenirii,în Marele Altar

GÂNDUL ZILEI – Elena Vlase Munteanu

Justitia e oarbă?Justiția-i legată la ochi cu strășnicieSă nu mai vadă om pe om cum se sfâșie.Balanta-i înclinată: pentru cine?Nu-i bine că-i balanța înclinată…Sau e bine? Justiția stă dreaptă și e imparțială?Te-apropii de dreptate cu sfială.Dreptatea-i doar o noțiune și…atât.Plătești pentru dreptate .Rămâi cu nodu-n gât. Rămâi c-o îndoială…Dreptatea ți …

O cafea cu tine – autor Evelyne Maria Croitoru

ÎNDEMN S-au închis vorbele-n lacrimi nu mai sunt limpezi  cărările. Ca odinioară, din cenuşă se-aprind frământările. Înecaţi în spinii trecutului, Îndemn la răscoală-a ţărânii, clocot dinspre apele Prutului plămădesc  în descânt bătrânii. Trecutul revine în forţă, sub pleoapă, un tropot  năuc e torţă, e strigăt de moarte şi-ndemnuri cascadele duc. …