bitter song for the middle of summer

mă-ndrept către tine. e aproape trei. calc alene.-asfaltul arde-n pașii mei. șovăi. m-aș întoarce. nu mi-i la-ndemână să-mi privesc în suflet pe-o așa căldură. pașii mei sfielnici se trezesc pe mare: știu umbla pe valuri și mi-i de mirare, fiindcă niciodată n-am lăsat pământul să-mi fugă din talpă pe-unde-l duce …

cutumă

la-ncheietura mâinii – firul roșu îmi amintește vag cine mai sunt: pământ și sânge, pare a-mi da de veste, amestecate în mojar de gând; un fir ce poartă-n sine înțelesuri nedeslușite ochiului grăbit ce n-are timp să-l mai despice-n șapte, să-l întrevad-arzând la foc mocnit… la-ncheietură, însăși veșnicia pulsează-ncet un …

într-o joi, cu dragoste…

te chem la capătul lumii,  nu-i timp în cetate-a mai sta – fii gata la șapte, când lunii îi arde-n obraji dragostea! și-atunci, neîncăpându-și în sine,  aruncă pe cer vâlvătăi, de-ți pare că-n dansuri feline știu norii să se-ndrepte spre văi, să-și curgă tot dorul deodată în ploi torențiale și-n …

Ruine

se surpă drumurile-n urma mea, nu mai rămân nici amintiri, nici semne,  iar stânca aceea anume ce-mi părea de neclintit, o pot de-acuma cerne – fir de nisip ajuns ușor pe umăr, ascuns prin pulberi aurii de vânt, povară neștiută ce-o s-o cumpăr,  ca să o dărui vreunei scoici de …

Ziua Soarelui 🌞

Solstițiul îmi vorbește despre tine cu soarele-i gonind peste oraș, de parcă-n brațe ar fi purtat, spre mine, de Prometeu – vestitul hoț solar… dacă privești cu atenție, poți vedea cum se preschimbă razele în picuri  de aur pur, cernându-se cumva pe pielea ta, furtuni stârnind în gându-mi! e-n urbe …

Cântec la marginea verii

sufletul îmi e o colivie –  drugi de fier îmi țin prizonier plânsul toamnei prins pe la chindie furișându-se-ntr-un ochi de cer; pe atunci nu mă temeam de nimeni, toate erau la locul lor, firesc, a iubi era un verb, se știe, conjugat numai la timp prezent. locuiam în gândurile …

Mărturisire

din adâncurile sufletului se aud tot mai tare tobele de război ale vieții – voi mărșălui prin păduri, ascultând cu atenție cum instrumentele de percuție  imită inima,  cum schimbă marșul pentru un vals, pentru un blues ori pentru o nesfârșită liniște, că nu mai știi dacă trebuie să mergi, să …

Nădejdi nenădăjduite

*** Traversez un timp  dintre ape, cețoase ieri, alltăieri… adesea le alunec peste vulcani de alge nu am nestăvilite pajiști, dar aștept descifări plumburii din hieratice pajiști pe care pasc netulburate pântece de oceane din surpate sonore stingeri cu atingeri *** Nici nu știi cum am nimerit pocalul cu umbre  …

Îndescatușări 4

Azi Iubite îmi măsor Timpul Cu pașii melcului Aleg pleava din bizare și inutile Lucruri Un praf de năut Expirat Precum vieți Săgetate de vulturi Îmi intuiește Descântece Din memorii uitate Iubite Din ce în ce Mai mult Ninge fin vremuri Peste nopțile noastre În galopuri Zile ce cad În …